Stiinta
|
| Site Admin |

|
135733 Lei grei
Items |
| Aderat | 30 Oct 2004 | | Mesaje | 5222 |
|
|
|
 |
 |
 |
|
EDITIE SPECIALA
Olteanul fanatic din Londra
de Răzvan PURCEA, Valentin PRIBEANU, Cătălin Nicola
• Că Universitatea Craiova este cea mai iubită grupare din ţară se ştie de mult timp. Indiferent de locul unde se află, de distanţa care îi desparte de Craiova, de locul ocupat de echipă în clasament, oltenii trăiesc şi simt alături de formaţia lor.
Că Universitatea Craiova este cea mai iubită grupare din ţară se ştie de mult timp. Indiferent de locul unde se află, de distanţa care îi desparte de Craiova, de locul ocupat de echipă în clasament, oltenii trăiesc şi simt alături de formaţia lor.
Claudiu Budescu are 20 de ani şi este un suporter al Universităţii care s-a stabilit în Anglia împreună cu întreaga sa familie. Faptul că viaţa l-a dus atât de departe de Craiova nu l-a făcut să uite echipa pentru care a suferit şi s-a bucurat. Trăieşte fiecare zi cu gândul că va strânge bani pentru a-şi petrece timpul liber în România, în Craiova, pentru a mai fi prezent la un meci al “Ştiinţei”. Vrea din tot sufletul să vină în vară la finala Cupei României, pe care o vede jucată, bineînţeles, de Universitatea contra rivalilor din “Ştefan Cel Mare”. Nu crede că “Ştiinţa” ar putea retrograda, însă se întreabă aproape tot timpul cum de s-a ajuns în această situaţie. “Citesc zilnic prin intermediul internetului ziarele, cred că ştiu mai bine decât alţii care sunt acolo (n. r., în Craiova) ce se întâmplă la echipă”, spunea Claudiu. “Nu înţeleg ce se petrece în prezent, lotul s-a mai întărit, o dată cu noile achiziţii, dar rezultatele tot nu vin, cred că este nevoie de o schimbare radicală, ar aduce un nou suflu şi ar mai sparge ghinionul”, afirma suporterul, încercând să găsească soluţii şi motivaţii pentru situaţia gravă în care se află echipa. Deşi nu de puţine ori a suferit din cauza formaţiei craiovene, Claudiu nu a ales să renunţe la pasiunea lui pentru gruparea din Bănie. “La vârsta mea pot spune că nu am trăit prea multe satisfacţii cu Universitatea, însă nu m-am gândit niciodată să renunţ la a mai ţine cu «Ştiinţa». Pentru mine cea mai mare dorinţă este să trăiesc alături de această echipă o mare satisfacţie şi aş vrea să apuc să văd pe viu o partidă Chelsea Londra – Universitatea Craiova, din care «alb-albaştrii» să iasă învingători. Ar fi cea mai mare satisfacţie pentru mine şi este lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult”, a spus Claudiu. Fanii “juveţilor” sunt uneori parcă mai speciali decât alţii, mai răi, pot spune unii, mai ataşaţi vor spune alţii, un lucru însă e sigur – sunt unici.
ŞTIRI UNIVERSITATEA
A venit Stevanovic
Atacantul sârb Borislav Stevanovic a sosit sâmbătă noaptea în Bănie, el efectuând deja un antrenament ieri-dimineaţă, de la ora 11.00, pe terenul sintetic din Lunca Jiului. Astăzi, “Bora” se va pregăti, de la ora 10.00, de unul singur, după care se va alătura restului coechipierilor, pentru antrenamentul de după-amiază. Până la găsirea unui apartament, Stevanovic va locui la cantonament. (A. I.)
Vâlcenii refuză Argeşul
Divizionara C CSM Rm. Vâlcea şi Universitatea Craiova se vor reîntâlni într-o partidă de verificare în Zăvoi, sâmbătă, 26 februarie (ora 15.00). Iniţial, CSM urma să joace la acea dată, la Vâlcea, cu FC Argeş, însă conducătorii clubului vâlcean au renunţat la amicalul cu piteştenii la intervenţia antrenorului “Ştiinţei”, Pavel Badea. Tehnicianul craiovean a cerut în mod expres ca piteştenii să nu apuce să joace în Zăvoi înaintea confruntării din prima etapă a returului diviziei A, dintre Universitatea şi FC Argeş (de pe 5 martie, de la Rm. Vâlcea), iar vâlcenii s-au conformat. Altfel, pentru meciul Universitatea – FC Argeş, clubul craiovean a decis ca intrarea să fie liberă. “Ştiinţa” va fi cazată la cel mai luxos hotel, “Maria” (patru stele), iar echipa argeşeană la “Alutus” (două stele). Arbitrii meciului vor fi cazaţi la pensiunea “Valentina”, cotată la patru stele. (A. G.)
Un singur antrenament
După amicalul de sâmbătă, 1 – 1 cu FC Caracal, “alb-albaştrii” au beneficiat de o zi liberă. Aceştia vor reveni la pregătiri astăzi, antrenorul Pavel Badea anunţând un singur antrenament, de la ora 15. Programul Universităţii pentru această săptămână va fi unul încărcat, cu şedinţe de pregătire în fiecare zi şi două jocuri amicale: cu Oltul Slatina, miercuri, şi cu CSM Rm. Vâlcea, sâmbătă. (A. I.)
GAZETA DE SUD
Ajuns simbata dupa-amiaza in Craiova
Stevanovic s-a antrenat ieri singur
(I.J.)
Sirbul Borislav Stevanovic a ajuns, in sfirsit, in Banie simbata dupa-amiaza. Ieri-dimineata, sub supravegherea antrenorului secund George Bita, „Bora“ a efectuat prima miscare pe pamint oltenesc, respectiv a dat ture la terenul de la cantonamentul din Lunca Jiului, supervizat de pe marginea terenului de antrenorul principal Pavel Badea.
Oltenii, care au avut liber ieri, se vor prezenta astazi, la ora 14.30, pentru alta saptamina de munca, dar Stevanovic va face si in aceasta dimineata un antrenament.
Badea nu e multumit de valoarea compartimentului ofensiv al Stiintei
„Mai astept astazi un atacant strain“
Ion JIANU
- Cind vei decide in privinta celor doi brazilieni?
- Mai avem doua meciuri de verificare... In saptamina care incepe miine (astazi - n.r.), jucam cu Oltul Slatina (miercuri, la Slatina - n.r.) si cu CSM Rimnicu Vilcea (simbata, pe terenul pe care vom disputa prima etapa a returului - n.r.). De fapt, de acum incolo nu voi mai face asa de multe schimbari, unsprezece, cum am efectuat simbata, in amicalul cu FC Caracal. Voi schimba doar patru, cinci jucatori.
- Revenind la intrebarea privind brazilienii: care este prima ta impresie?
- Este una pozitiva. La meciul de simbata, amindoi au fost cu plus.
- Tot atacul pare ca este in acest moment punctul nevralgic. Construim, dar nu marcam. Gresesc?
- Nu este o surpriza faptul ca avem probleme la acest capitol, atacul.
- De ce?
- Pai, daca nu avem atacanti de valoare?! Nu avem jucatori care sa bage mingea in poarta si atunci si rezultatul este consecinta acestei situatii.
- Credeam ca Dragan, ca restul atacantilor...
- Deocamdata, n-au concretizat. Ocazii au fost... In amicalul de simbata, terenul a fost sub orice critica, dar a fost un „adversar“ pentru ambele echipe. Cu alte cuvinte, asta nu scuza nereusitele unor jucatori ai Stiintei. S-a vazut ca nu sint in forma cea mai buna, dar mai sint totusi doua saptamini pina la inceperea campionatului.
- Mi se pare bizara absenta lui Stevanovic. Sirbul s-a plimbat prin Belgrad aproape o saptamina dupa viza! Cred ca este o lipsa de organizare...
- Viza a obtinut-o miercuri, dar a intirziat din cauza cazierului necesar permisului de munca. Nu este nimeni vinovat, nici clubul Universitatea, acestea-s legile. Acum (ieri-dimineata - n.r.) este la antrenament.
- Inteleg ca mai vrei un atacant...
- Este adevarat.
- Se vehiculeaza multe nume, printre care, de ultima ora, Liviu Mihai si Catalin Cursaru. Este zvon?
- Cine vehiculeaza aceste nume? Sint supozitii ale presei.
- Atunci, pe cine vrei?
- Nu pot astazi sa-i dezvalui identitatea. Poate miine... Va spun doar ca este un „stranier“. Ar fi posibil sa ajunga luni seara...
- Altceva?
- Nimic deosebit. Ne pregatim asiduu pentru acest retur de sezon si sper sa fim in cea mai buna forma pe 5 martie.
- Cind te vei lupta cu nasul Sorin Cirtu!
- Ne-am mai intilnit cu nasu', probabil o sa ne mai intilnim, care-i problema? Vreau insa ca acum sa-l bat pe nasu'!
Suspendat zece etape in România
Gane s-a refugiat la Shanghai
Ion JIANU
Gane este inca in litigiu cu Universitatea, iar Comisia de Recurs a FRF a aminat cazul fostului atacant pentru 7 martie, dupa prima etapa a returului. Ultima zi de transfer este 3 martie, cu alte cuvinte Gane nu poate sa mai prinda nici un transfer in campionatul intern! El s-a antrenat cu FC Vaslui in Italia, acolo unde echipa lui Mircea Rednic a participat la turneul de le Norcia, iar la inceputul saptaminii trecute a revenit in Bucuresti si apoi in Craiova.
Despre aminarea nejustificata a recursului, Gane a evitat sa faca comentarii: „Am fost aparat de AFAN, iar presedintele Radulescu a spus, cu argumente, ca mie mi se face o mare nedreptate. Eu nu acuz pe nimeni, mai ales ca Universitatea Craiova este un club pe care o sa-l consider toata viata ca fiind clubul meu de suflet. Deciziile Comisiei pentru Statutul Jucatorului, cit si aminarea nejustificata a Comisiei de Recurs le consider aberante. Probabil cineva nu ma iubeste. Din Craiova, din Bucuresti? Nu stiu“.
Cum in strainatate el poate juca, impresarul român al lui Gane l-a trimis pe Jerry in China, acolo unde a jucat si in toamna anului trecut. Ieri, Gane a declarat: „Ma aflu de doua zile in Shanghai, iar miine (astazi - n.r.) am o intilnire cu un impresar chinez, colaboratorul impresarului meu din România, pentru a-mi prezenta ofertele. Aici, in occidentalul oras Shanghai, exista trei echipe din prima liga, iar eu ar urma sa joc la una dintre ele. N-ar fi exclus sa dau si probe de joc, dar totul aflu luni (astazi - n.r.). Am fost aproape de un nou angajament in Elvetia... N-a fost sa fie, asta e! Cum s-a intimplat si cu Universiatea... Acum imi incerc norocul la Shanghai. Transmiteti celor de la Universitatea numai bine.“
Minune in „Orasul Minunilor
Ilie Balaci, presedinte de onoare la FC Caracal!
Ion JIANU
Dupa divortul de Al Ahly (EAU), Ilie Balaci a revenit in România, iar impresarul lui negociaza cu echipa Al Qatar din Doha un eventual contract in Qatar. Oferta celor din Qatar este deosebita, 1,2 milioane de euro, dar partile implicate - clubul arab si Balaci - nu au ajuns la un consens privind termenii contractuali. Deocamdata, Balaci face naveta Bucuresti - Craiova, iar vinerea trecuta a fost la Caracal, impreuna cu Negrila si Tilihoi, pentru a asista la un meci amical, FC Caracal - Minerul Mehedinti, scor 4-0.
Finantatorul Paul Valuta a afirmat dupa meci: „Cel mai mare cistig al nostru din aceasta perioada este faptul ca l-am convins, George Ilinca si cu mine, pe Ilie Balaci sa accepte o implicare la clubul pe care il finantam. Si fostul mare fotbalist al „Craiovei Maxima“, cu un CV impresionant si ca antrenor, a fost de acord sa fie presedinte de onoare! Este un urias privilegiu pentru FC Caracal ca „Printul Olteniei“ a venit cu inima si ideile sale la FC Caracal. Va dati seama ce emulatie a stirnit printre jucatori acest eveniment! Cuvintele sint acum de prisos, iar noi, finantatorii clubului, nici nu stim cum sa-i multumim. Ar trebui cu altfel de rezultate, nu?“
Ilie Balaci a confirmat: „Da, George Ilinca si Paul Valuta m-au convins sa fiu presedinte de onoare la FC Caracal. Doar atit, presedinte, nu si consilier pe probleme tehnice, asta nu ma intereseaza. Stie „Rosu“ (Nae Ungureanu - n.r.) mai bine ce sa faca. De ce am acceptat? Pentru prietenia care ma leaga de cei de acolo.“
Despre jocul divizionarei B, Balaci a punctat: „Elevii lui Nae Ungureanu au jucat destul de bine, dar nu pot sa fac aprecieri doar dupa un meci de verificare.“
Tinind secreta o oferta de transfer pentru Plesan
Gica l-a „faultat“ pe Dinel
(D.B.)
Transferul lui Mihaita Plesan la o echipa din strainatate se pare ca a fost impiedicat in aceasta iarna chiar de unul dintre impresarii sai, Gica Popescu, care ar fi omis sa informeze jucatorul si clubul Universitatea despre o oferta. Este vorba despre propunerea gruparii Besiktas Istanbul de a-l achizitiona pe mijlocasul oltean in schimbul a doua milioane si jumatate de dolari. „Baciul“ ar fi tinut secreta aceasta propunere pentru ca Plesan sa nu ajunga la „vulturi“, rivalii cumnatului lui Gica Popescu, Gica Hagi. „Regele“ a dorit si el sa-l ia pe Plesan la Galatasaray, insa baskanii clubului din Istanbul l-au avertizat sa nu mai aduca la echipa jucatori români.
Patronul clubului din Banie, Dinel Staicu, a spus ieri ca a aflat tirziu despre oferta lui Besiktas: „Chiar daca am pierdut bani, am cistigat in alta parte, pastrindu-ne jucatorul in lupta pentru salvarea de la retrogradare. Oricum, Plesan va fi transferat cu siguranta la vara. Daca impresarii sai nu sint in stare, ma voi ocupa personal de aceasta problema si o voi rezolva“.
PROSPORT
Atac made in Serbia
Oltenii ar putea miza în returul campionatului pe o linie ofensivă formată din ex-iugoslavii Borislav Stevanovici şi Jane Gavaovski. Antrenorul Universităţii Craiova, Pavel Badea, a solicitat să i se mai aducă un atacant, pentru a avea concurenţă pe postul deficitar după plecarea lui Jeremie Njock. După Drăgan, Stevanovici şi Edu Magri, la Ştiinţa va sosi astăzi în probe încă un atacant, Jane Gavaovski, care a jucat fundaş central în sezonul trecut la Obilic. Sîrbul, în vîrstă de 24 de ani, are 1,91 metri şi 80 de kilograme, şi i-a fost propus lui Pavel Badea de către Borislav Stevanovici, cei doi fiind colegi la Rad Belgrad. “Este un atacant de perspectivă şi cred că Universitatea Craiova are nevoie de el. Pot susţine că este printre cei mai buni din Serbia la ora actuală”, le-a spus Stevanovici oltenilor despre Gavaovski. Chiar dacă la Proleter Zrenjanin şi Rad Belgrad a fost folosit vîrf, sezonul trecut, Jane a adunat 16 prezenţe în tricoul lui Obilic, însă pe postul de fundaş central. “Emil Săndoi l-a transformat pe Cosmin Bărcăuan din atacant în fundaş, iar acum jucătorul lui Şahtior a ajuns şi la echipa naţională. Nu ştim nimic despre Gavaovski, dar Pavel Badea îl va testa în amicalele cu Oltul Slatina şi CSM Rm. Vîlcea şi atunci ne vom edifica asupra valorii lui”, a declarat un oficial oltean.
Stevanovici, peste greutatea normală
Sîmbătă seară în cantonamentul Ştiinţei a sosit şi Borislav Stevanovici, el obţinînd de abia vineri viza de şedere în România. “Bora” a efectuat ieri un antrenament fizic, Badea susţinînd că jucătorul trebuie să mai dea jos cîteva kilograme pentru a putea pretinde un post de titular.
Schumacher a luat numărul 8
După ce vedete precum Ilie Balaci, Gheorghe Craioveanu şi Pavel Badea au jucat cu numărul 8, considerat sfînt de suporterii Universităţii, următorul purtător al tricoului va fi Constantin Schumacher. “Nu voi face de rîs tricoul care a fost purtat de cei mai buni fotbalişti pe care i-a dat Universitatea Craiova”, a declarat Schumacher. Noul număr 10 al Craiovei este Luţu, Lucian Dobre va purta tricoul cu numărul 2, Bordeanu 3, iar Valeriu Răchită 27.
A plecat şi Jovanovici
Patronul Universităţii Craiova, Dinel Staicu, i-a spus lui Milan Jovanovici că poate evolua pînă în vară sub formă de împrumut la orice echipă, fără pretenţii financiare. “Orice echipă care îmi achită suma de 50.000 de dolari îl poate lua definitiv. I-am explicat că la Ştiinţa nu mai există cale de întoarcere, după ce l-a înjurat pe Silviu Lung”, a mai spus Dinel Staicu.
narcis.drejan@prosport.ro
george.paunescu@prosport.ro |
|