TitanGirl
|
| Moderator |

|
160874 Lei grei
Items |
| Aderat | 14 Nov 2004 | | Mesaje | 2647 | | Locatie | Houston |
|
|
|
 |
 |
 |
|
GAZETA DE SUD
Universitatea a scăpat, în mare măsură, de retrogradare
Gata cu emoţiile
Reuşita de la Piatra Neamţ, coroborată cu o victorie în meciul de mâine, cu FC Naţional, îi absolvă pe juveţi de toate păcatele.
Cine câştiga la Piatra Neamţ cele trei puncte îşi asigura liniştea în clasament. Dacă echipei lui Pinalti îi trebuia victoria ca să facă rocadă cu Universitatea în clasament, Ştiinţa se mulţumea şi cu un punct, pentru că îşi menţinea distanţa faţă de nemţeni, programul permiţându-le să fie ceva mai relaxaţi faţă de contracandidatele la retrogradare. Din fericire, juveţii au fost mult mai atenţi decât în meciurile anterioare şi au reuşit să speculeze două dintre ocazii, Florin Costea ('12) şi Mihai Dina ('84) aducând victoria Ştiinţei şi liniştea în Bănie.
Juveţii i-au dedicat victoria lui Cioroianu
La finalul partidei de sub Pietricica, alb-albaştrii au spus că îi dedică victoria noului antrenor, care a împlinit 44 de ani în ziua meciului. Florin Cioroianu a apreciat gestul elevilor săi, despre care a afirmat că şi-au respectat sarcinile de joc şi că, deşi au câştigat, nu au jucat la adevăratul potenţial. La polul opus, antrenorul nemţenilor a recunoscut că Universitatea a meritat victoria şi că situaţia echipei sale este foarte complicată.
„A fost o victorie meritată, dar care nu ne scuteşte de grijile retrogradării. Mai avem mult de tras. Am remarcat la băieţi acea mobilizare pe care le-am cerut-o. Au fost patru jucători noi şi sunt mulţumit de modul cum au răspuns. Am dominat categoric şi nu ne-a fost teamă nici un moment că vom pierde. Am vrut victoria şi eram sigur că, dacă ne retragem, vom pierde. Echipa a jucat cam la 70 la sută din potenţialul ei“, a spus Cioroianu. „Greşelile ne-au costat. Am fost vulnerabili în defensivă şi la finalizare. Suntem într-o situaţie din care este foarte greu de ieşit“, a replicat antrenorul Ceahlăului, Aurel Şunda, care a anunţat că nu va depune armele, dar va face curăţenie în lotul nemţenilor.
„Curcanul“ nu se mulţumeşte cu puţin
Chiar dacă a pus capăt insucceselor şi a readus liniştea în Bănie după victoria în faţa Ceahlăului, antrenorul interimar al Ştiinţei, Florin Cioroianu, nu s-a culcat pe ideea că Ştiinţa a scăpat de griji, ci a afişat o atitudine normală, gândindu-se la viitorul apropiat. „Curcanul“ a afirmat că punctele obţinute la Piatra Neamţ nu au nici o valoare dacă elevii săi nu vor obţine victoria şi în meciul de mâine, de pe „Ion Oblemenco“, contra celor de la FC Naţional.
„Aceste trei puncte trebuie să aibă continuitate cu FC Naţional. Jucătorii Craiovei sunt tineri şi trebuie să înţeleagă că nu o victorie rezolvă campionatul. Le-am spus jucătorilor că vreau victoria şi în meciul de sâmbătă“, a punctat Florin Cioroianu.
-Costea, cel mai bun
Revenind pe teren după numeroase accidentări, Florin Costea a rămas în urmă cu pregătirea, dar calităţile sale fizice au suplinit acest impediment, atacantul provenit de la CSM Vâlcea reuşind să marcheze în multe momente - cheie. Aşa s-a întâmplat şi la Piatra Neamţ, când a speculat o greşeală a defensivei nemţene şi l-a executat cu sânge rece pe portarul ucrainean Fedorenko, deschizând „calea“ Ştiinţei spre victorie. Modul cum a luptat în teren Florin Costea şi faptul că a avut o contribuţie importantă la acest rezultat care a redat liniştea în Bănie nu au fost trecute cu vederea nici de suporterii olteni. În opinia majorităţii, atacantul de 22 de ani a fost cel mai bun jucător al Ştiinţei în confruntarea cu Ceahlăul, fapt reieşit din sondajul lansat pe site-ul oficial al grupării alb-albastre, autorul primei reuşite câştigând respectul a 53 la sută din „electorat“. Florin Costea a fost urmat în „clasament“ de Mircea Bornescu, cu 25 de procente, şi de cel care a „închis“ tabela la 2-0, Mihai Dina fiind deţinătorul a şase sufragii.
EDITIE SPECIALA
ŞTIRI UNIVERSITATEA
Aparut in ziua de Vineri 27 Aprilie 2007
• Gârlă, suspendat - Mijlocaşul Valerian Gârlă nu va putea fi folosit în partida cu FC Naţional, acesta luând la Piatra Neamţ al patrulea cartonaş galben, care i-a adus suspendarea de o etapă. Acesta nu a primit avertismentul în timpul disputei, ci după ce fusese schimbat, pentru că a intrat pe teren să se bucure la golul înscris de Dina. În schimb, cu Naţionalul va evolua din nou Robert Săceanu, suspendat pentru jocul de la Piatra Neamţ. Şanse mari să revină are şi Jeremie Njock, care nu a făcut deplasarea la Piatra Neamţ din cauza unei accidentări. (A. I.)
Trandu fluieră mâine
Comisia Centrală a Arbitrilor a stabilit brigăzile care vor oficia la partidele din cadrul etapei a 29-a a Ligii I. Meciul de mâine, dintre Universitatea şi FC Naţional, va fi condus de o brigadă timişoreană, care îl va avea la centru pe Orlando Trandu. Acesta urmează a fi asistat la cele două tuşe de Cornel Avram şi de Sorin Caia, în timp ce arbitru de rezervă a fost desemnat vâlceanul Teodor Crăciunescu. Observatorii acestui joc vor fi sibienii Mircea Dancu şi Aron Huzu. (A. I.)
Direct în cantonament
“Ne aşteaptă un meci foarte greu cu Naţionalul, unul pe care trebuie să-l câştigăm. Trebuie să fim concentraţi”, spunea imediat după partida de la Piatra Neamţ antrenorul Florin Cioroianu. Vorbele acestuia s-au transformat imediat în fapte, întreg lotul alb-albastru intrând direct în cantonament, imediat după sosirea în Bănie, pentru a pregăti cât mai bine confruntarea cu FC Naţional. “Am stabilit de comun acord să stăm toată săptămâna în cantonament, aşa am considerat oportun înaintea acestor două meciuri foarte importante, cu Ceahlăul şi Naţional”, a declarat căpitanul Dorel Stoica. (A. I.)
Fostele glorii joacă la sală
O echipă formată din foşti jucători ai Craiovei Maxima va susţine un joc amical în Sala Sporturilor din Valea Vlăicii. Partida va avea loc, duminică, de la ora 18, în compania formaţiei din Liga I de futsal, Energoconstrucţia Craiova. (C. I.) |
|