Stiinta
|
| Site Admin |

|
135970 Lei grei
Items |
| Aderat | 30 Oct 2004 | | Mesaje | 5229 |
|
|
|
 |
 |
 |
|
EDITIE SPECIALA
Este nevoie de unitate
de Valentin PRIBEANU, Răzvan PURCEA
• Se anunţă un retur de foc, poate cel mai important din istoria “Ştiinţei”
Se prezintă achiziţiile
Oficialii “Ştiinţei” au decis să reia şirul conferinţelor de presă, subiectul principal fiind prezentarea noilor achiziţii ale Universităţii din această iarnă, Edu Magri, Marquinhos, Stevanovic, Gavalovski, Schumacher şi Răchită. Aceştia vor avea la ei tricourile cu care vor evolua la gruparea “alb-albastră” în acest retur de campionat. Edu Magri va fi “şeptarul” Universităţii, în timp ce Marquinhos va purta tricoul cu numărul 14, Stevanovic alegându-şi “ghinionistul” 13. Gavalovski va evolua cu numărul 11, Schumacher cu 8, iar Răchită cu 27. Întâlnirea cu presa se va desfăşura azi de la ora 12.00. (A. I.)
Au mai rămas doar câteva zile până când “alb-albaştrii” vor trebui să spele ruşinea unui tur de campionat care a agăţat de gâtul celei mai iubite echipe din ţară, pentru prima dată, “lanterna roşie”. Ca şi în viaţă, la fotbal, mai pregnant decât în alte domenii, este foarte greu să mulţumeşti pe toată lumea. “Câte Mării, atâtea pălării” este o zicală care se potriveşte ca o mănuşă sportului rege, care adună în jurul său milioane de păreri diferite. Nu este mai puţin adevărat că Universitatea a fost departe de a satisface pretenţiile inimoşilor ei suporteri, echipa comportându-se mediocru în campania de pregătire din iarnă. Au existat şi lucruri bune şi erori, despre care am scris la vremea respectivă, fiind primii care am semnalat că în angrenajul echipei este ceva ce nu funcţionează. Unii spun că lotul este bun, dar antrenorul nu ştie cum a ajuns pe banca tehnică, alţii critică fără menajamente campania de transferuri făcută de Staicu, considerând-o ca fiind una oportunistă, menită să aducă jucători care nu mai au loc pe la alte echipe, iar adevărul se află, ca întotdeauna, la mijloc. Dacă s-a greşit sau nu, se va vedea cu siguranţă în primul meci al returului, de la Vâlcea, partidă extrem de importantă pentru viitorul “Ştiinţei”. Nu mai este timp pentru lamentări, pentru a căuta firele de iarbă printre băltoacele de pe terenuri, pentru a da vina unii pe alţii. A venit vremea ca Badea să dovedească în mod practic că este “samuraiul” care poate salva “corabia” Universităţii, iar dacă sabia îi este ruginită, să renunţe. A venit timpul ca jucătorii să se lase de fiţe şi să se dovedească artişti când este vorba de evoluţiile lor pe gazon, şi nu atunci când se transformă în nişte lamentabili critici ale celor scrise în presă. Suporterii, aşa cum au promis, vor fi alături de echipă, pentru că ea se află la greu, dar şi pentru că, fără suflet în tribune, “Ştiinţa” ar înceta să mai existe. Sigur, la Universitatea s-a greşit şi se va mai greşi, dar a venit timpul ca toată lumea să aibă curajul să spună lucrurilor pe nume şi, “de la vlădică până la opincă”, să ajute echipa fanion a Olteniei, aflată în mare suferinţă. Unii sunt mai vinovaţi decât alţii de ceea ce se întâmplă astăzi la Craiova, dar până îi vom identifica trebuie să sprijinim echipa. Nu contează că în patru zile, pe 16 şi 19 martie, “Ştiinţa” joacă primul meci din semifinala Cupei României şi în a doua etapă a returului, cu Farul. Nu mai contează nici numele adversarului, ci ca “alb-albaştrii” să capete ceea ce au dovedit că nu au până acum: CURAJ. Pentru că ei reprezintă o echipă care nu s-a predat niciodată şi are în spate un public pe măsură. Dacă nu vor fi în stare, se vor găsi alţii care să le ia locul şi vor reuşi să şteargă noroiul de pe blazonul unei mari grupări.
Interviu
Stevanovic vrea să debuteze cu gol
de Cătălin NICOLA
Rep.: Te-ai acomodat în Bănie?
Borislav Stevanovic: Nu am avut foarte mult timp să vizitez oraşul din cauza programului încărcat pe care l-am avut. Am înţeles că este un oraş frumos, care are unul dintre cele mai frumoase parcuri din Europa (n. r., Parcul Romanescu). Cu ceilalţi fotbalişti de la Universitatea mă înţeleg foarte bine, sunt mulţumit de cum m-au primit jucătorii din lotul “Ştiinţei”.
Ţi-ai găsit o locuinţă în oraş?
De când am sosit în Bănie am locuit la cantonamentul din Lunca Jiului. Ieri (n. r., astăzi) am fost să văd un apartament pe care îl voi închiria în cel mai scurt timp posibil.
Familia te va însoţi în Craiova?
După ce o să găsesc o locuinţă în care o să stau, o să studiez şi această posibilitate. Fiul meu, care are şase ani, este căpitanul unei grupe de copii de la o echipă din Belgrad.
Sunt grupe de copii şi la “Ştiinţa”…
Nu ştiu dacă fiul meu va accepta să se transfere de la Belgrad la o grupă de la Centrul de copii şi juniori a Universităţii (zâmbeşte).
Ce ştiai de actuala ta echipă înainte de a veni?
Auzisem de performanţa pe care a avut-o Universitatea în anul 1983, atunci când a ajuns în semifinale Cupei UEFA. Mai ştiu că echipa la care evoluez eu acum în trecut a jucat cu Hajduk Split şi Zeleznicear Sarajevo.
Promiţi un gol în partida cu FC Argeş…
Eu am venit la “Ştiinţa” ca să marchez cât mai multe goluri. Îmi doresc din tot sufletul să debutez cu gol în prima partida oficială în care voi fi folosit.
ŞTIRI UNIVERSITATEA
Blondu’ la Jandarmerie
• Gabi Blondu’ (foto), liderul Peluzei Sud, s-a prezentat în cursul zilei de ieri la sediul Jandarmeriei din Craiova, pentru a semna un protocol care priveşte modalitatea şi condiţiile în care galeria “alb-albaştrilor” va face deplasarea, sâmbătă, la Rm. Vâlcea. S-au discutat măsurile de ordine care se vor lua pentru evitarea incidentelor atât pe întreg parcursul deplasării fanilor Universităţii, cât şi în timpul desfăşurării partidei cu FC Argeş, de pe stadionul Zăvoi. Fanii din Bănie ai Universităţii care vor să-şi însoţească echipa favorită la partida de sâmbătă, cu FC Argeş, pot să cumpere biletul chiar din Craiova. De joi, oficialii “Ştiinţei” vor pune în vânzare 2.500 de tichete în Craiova, iar restul vor putea fi procurate din Râmnicu Vâlcea. Pentru a putea viziona meciul din Zăvoi, suporterii trebuie să scoată din buzunar 30.000 de lei pentru un bilet. (R. P.)
Program încărcat
“Alb-albaştrii” au avut ieri programate două antrenamente, de la orele 10.00 şi 14.30. Dacă prima şedinţă de pregătire, disputată la cantonamentul din Lunca Jiului, a avut caracter fizic, la cea de-a doua, desfăşurată pe stadionul “Tineretului”, jucătorii au avut acces la minge. Tehnicianul Pavel Badea şi-a împărţit elevii în două grupe de câte zece fotbalişti şi a urmat o miuţă pe teren redus. Pentru “portocalii” au evoluat: Luţu, Buhuş, Bordeanu, Drăgan, Răchită, I. Iordache, Vigariu, Daouda, Schumacher şi Gavalovski, iar pentru “verzi” Bundea, Stevanovic, Moţi, M. Iordache, Marquinhos, Magri, Dobre, Pleşan, Murgan, Papură, pe parcurs intrând în joc şi tânărul Cagnea. Cei doi portari, Guso şi Bănică, s-au pregătit sub comanda lui Silviu Lung. (A. I.)
Noile modificări
Pentru a doua oară în această pauză competiţională, datele de desfăşurare a etapelor din returul ediţiei 2004-2005 de campionat au fost modificate, făcând astfel competiţia internă mult mai “aglomerată”. Decizia a fost luată de Comitetul Executiv al FRF pentru a respecta calendarul cerut de forul fotbalistic european, care a cerut ca echipele româneşti ce vor juca în Cupa Intertoto să fie anunţate până pe 6 iunie 2005, iar cele participante în preliminariile Ligii Campionilor şi ale Cupei UEFA, până pe 13 iunie. Cum Divizia A trebuia să se încheie pe 15 iunie, FRF a fost nevoită să mute ultima etapă pe data de 11 iunie, ceea ce a produs o decalare a celorlalte etape. O dată cu schimbarea datelor de desfăşurare a partidelor din divizia A s-au schimbat şi zilele de disputare a Cupei României. Astfel, turul semifinalelor se va desfăşura pe 16 martie, returul pe 13 aprilie, iar finala pe 11 mai. (A. I.)
Probleme cu tabela
Preşedintele AJF Vâlcea, Gheorghe Constantin, face toate eforturile pentru ca stadionul din Zăvoi să se prezinte în condiţii cât mai bune la ora meciului Universitatea – FC Argeş, dar mai există unele probleme. “Din păcate, nu am putut repara tabela electronică, aşa că vom conta tot pe cea manuală. Mai facem mici reparaţii, curăţenie, mai vopsim câte ceva, lucruri pe care oricum le făceam, că începe campionatul. Am schimbat instalaţia de sonorizare. Gazonul este bun, ne rugăm doar să nu mai plouă. Conferinţa de presă obligatorie după meci se va susţine în sala de mese, acolo este cel mai spaţios loc”, a spus Constantin. “Costică Vâlcea” ar putea fi delegat de federaţie ca observator la acest meci. “Dacă nu arbitrează fiul meu Gusti, probabil că eu voi fi observator, tot sunt din Vâlcea”, a mai afirmat acesta. (A. G.)
“Alb-albaştrii” s-au pozat
Cum posterele cu echipa pentru care “juveţii” se pozaseră vara trecută nu mai erau de actualitate, deoarece de la formaţia din Bănie au plecat mai mulţi jucători, oficialii Universităţii au decis să îi fotografieze iarăşi pe “alb-albaştri”. Lotul “Ştiinţei” a fost supus blitzurilor ieri, la cantonamentul din Lunca Jiului, pentru pozele oficiale ce vor apărea la începutul returului. (C. N.)
Vineri, antrenament închis
În ziua în care Universitatea va pleca spre Râmnicu Vâlcea, “alb-albaştrii” vor mai susţine un antrenament în Bănie. Şedinţa de pregătire de vineri dimineaţă va fi închisă suporterilor şi presei, pentru că Pavel Badea va repeta împreună cu elevii săi ultimele scheme tactice înaintea confruntării cu echipa pregătită de Sorin Cîrţu. (C. N.)
Sejur de cinci zile pe litoral pentru “Ştiinţa”
După partida de sâmbătă, cu FC Argeş de la Rm. Vâlcea, “alb-albaştri” vor avea duminică liber, după care luni vor pleca spre Capitală. Acolo, delegaţia Universităţii va fi cazată la hotelul lui Mitică Dragomir, “Crystal Palace”, marţi vor ajunge la Constanţa. Pe parcursul a cinci zile, “juveţii” vor disputa cu Farul două partide, miercuri, 16 martie, turul semifinalei Cupei României şi sâmbătă, 19 martie, jocul din campionat. Pe malul mării, echipa lui Badea va fi cazată la hotelul “Royal” şi va susţine un antrenamente vineri, pe stadionul formaţiei CFR, din localitate.
GAZETA DE SUD
Bogdan Vrajitoarea va fi, simbata, adversarul Universitatii
„Vreau sa dau gol Craiovei!“
(I.J.)
Vrajitoarea sustine ca Universitatea nu va retrograda
„Legiunea olteana“ de la FC Arges cuprinde citiva jucatori regretati si acum in Banie - cum ar fi Marius Sava si Bogdan Vrajitoarea - , dar si altii care au jucat sub culorile „alb-albastre“ (Verdes, Danciu, Preda). Dupa antrenamentul de ieri -dimineata, Bogdan Mihaita Vrajitoarea - care a implinit luna trecuta 27 de ani - a raspuns intrebarilor noastre.
- Simbata, la Rimnicu Vilcea, te reintilnesti cu Universitatea, ca adversar...
- Ce pot sa spun eu, jucator format si afirmat la Universitatea, iar acum aflat sub contract cu FC Arges? Este un meci foarte important pentru amindoua echipele, deoarece nici una dintre ele nu sta bine in clasament.
- Universitatea este „lanterna rosie“ a campionatului. Ce zici de acest eveniment, in premiera pentru Craiova draga tie si noua?
- A fost o conjunctura nefericita. Universitatea nu-i de locul 16! Nu cred ca oltenii vor avea probleme cu retrogradarea... Cred ca in revenirea echipei si sint convins ca, la sfirsitul campionatului, Universitatea va fi pe un loc bun. Sper ca si FC Arges sa nu aiba nici o problema. Chiar daca sintem pe locul 12, emotii inca avem. Ca sa inchei acest subiect destul de rusinos: sint convins ca Universitatea si FC Arges vor avea un altfel de retur.
- Simbata vei juca?
- La aceasta intrebare nu pot sa raspund eu acum. Sunati-l, eventual, pe domnul Cirtu...
- Ce pronostic oferi la acest meci, Universitatea - FC Arges?
- Nu vreau sa se supere cineva pe mine, dar asta-i viata in fotbal. Eu sint acum jucator sub contract cu FC Arges si, normal, vreau sa cistige actuala mea echipa. Deci, pronostic 2!
- Regreti ca nu esti la Universitatea?
- E greu de raspuns la o asemenea intrebare... Craiova va ramine in sufletul meu. Acolo am invatat fotbalul si, indiferent unde voi juca, Universitatea ramine ceva foarte special pentru mine.
Tricourile cu numerele 7 si 11 vor avea noi proprietari
Edu-Gavalovski in loc de Njock-Borbely
(C.S.)
Intr-o conferinta de presa, astazi, de la ora 12.00, vor fi prezentati jucatorii care au semnat pentru clubul craiovean in iarna aceasta, cu exceptia lui Dragan si Bordeanu, cunsocuti oficial de mass-media inaintea turneului din Antalya. Nou-venitii vor defila in fata presei in tricourile alb-albastre, cu numerele pe care le-au preferat. Borislav Stevanovic si-a ales numarul 13, care i-a apartinut lui Hoban, Jane Gavalovski l-a deposedat de 11 pe Borbely, Edu Magri i-a luat si postul si numarul 7 lui Njock, in timp ce Schumacher va avea 8. Se va decide astazi ce numere vor capata Rachita si Marquinhos.
Dupa prezentare, craiovenii vor efectua singurul antrenament al zilei, probabil pe stadionul „Tineretului“, acolo unde s-a desfasurat si a doua sedinta de pregatire de ieri, dupa ce de dimineata Badea isi dusese jucatorii la sala de forta, iar apoi pe terenul sintetic.
Cum facea si cum face FRF modificari in programul competitional
Pentru unii muma, pentru altii ciuma!
Ion JIANU
Mai marii federatiei au decis modificarea programului returului tinind cont ca UEFA a cerut FRF ca pina la 13 iunie sa comunice echipa campioana. S-a decis si reprogramarea restantei Gloria - Steaua, avindu-se in vedere participarea celor din Ghencea in Cupa UEFA. Sint chestiuni normale, in interesul fotbalului românesc.
Sa ne intoarcem insa in istorie... In editia 1982/1983 a Cupei României, Universitatea Craiova s-a calificat in finala competitiei, dupa ce, rind pe rind, a eliminat formatiile ASA Tirgu Mures, Auto Timisoara, Sportul Studentesc si Dinamo. In finala, craiovenii au invins cu 2-1 pe „Poli“ Timisoara, ambele goluri marcindu-le Camataru. „Ciinii rosii“ au cucerit in acea editie ('82/'83) campionatul, Universitatea fiind „ocupata“ cu jocurile din Cupa UEFA, acolo unde a eliminat pe Fiorentina, Bordeaux si pe FC Kaiserslautern, ajungind in semifinale. „Craiova Maxima“, cum a fost supranumita acea celebra formatie, a luptat atunci pe patru fronturi: campionat, Cupa României, Cupa UEFA si echipa nationala, alcatuita pe scheletul Craiovei. E suficient sa reamintim faptul ca la meciul nationalei României cu campionii mondiali „en-titre“ (Italia), 1-0, in terenul de joc s-au aflat sase craioveni (Stefanescu, Ungureanu, Balaci, Geolgau, Camataru, Cirtu), unul pe banca de rezerve (Negrila) si unul accidentat (Lung)! Peste patru zile, oltenii, care au dus greul in meciul cu Italia, au luptat, epuizati, cu Benfica (returul semifinalei). Si asta din cauza programarii idioate (alt termen nu gasesc) de catre FRF a meciului cu Italia: nu s-a tinut cont ca Universitatea ar putea ajunge in semifinale! Cam asa juca fotbal pe atunci Universitatea... Bilantul acelui sezon pentru Craiova: locul II in campionat (Dinamo a profitat din plin de faptul ca noi eram angrenati pe toate fronturile), cistigatoare a Cupei, semifinalista in Cupa UEFA (performanta ramasa si pina astazi maxima din partea echipelor românesti in aceasta competitie). Totodata, oltenii au avut contributia cea mai importanta la calificarea nationalei la CE '84 din Franta. Iar in Franta, in locul unor olteni de baza, au ajuns... Dragnea si Zare!
De ce am scris toate aceste amanunte acum? Vorbeam de Cupa României cistigata de olteni in sezonul acela fast, '82/'83... Iubitorii de fotbal isi amintesc probabil de bataia de joc a Federatiei Române de Fotbal din acel an: programind finala Cupei pe 6 iulie 1983, federalii, care nu iubeau deloc Craiova, nu au tinut seama de data-limita de 30 iunie pentru inscrierea echipelor in competitiile continentale. In aceste conditii, UEFA nu a acceptat inscrierea Universitatii in Cupa Cupelor! Bataie de joc pe fata, dar atunci Capitala lupta sa distruga Craiova, nu s-o ajute. Datorita pozitiei in clasament (locul II), Universitatea a jucat in acel sezon european, 1983/1984, in Cupa UEFA.
FRF a decis ca „Jerry“ nu are datorii la Universitatea
Dinel a ramas si fara bani, si fara Gane
Ion JIANU
Comisia de Recurs a FRF a dat dreptate jucatorului Ionel Gane, anulindu-i suspendarea de zece etape din campionatul intern, care a fost dictata in urma cu trei luni de Comisia pentru Statutul Jucatorului. Totodata, i-a anulat si sanctiunea financiara prin care „Jerry“ ar fi trebuit sa restituie clubului oltean 20.000 de dolari.
Dupa un stagiu de pregatire cu FC Vaslui (in Italia, la Norcia ), Gane a revenit in Craiova, apoi a plecat la Shanghai pentru a negocia cu citeva echipe din China. Cum nu a ajuns la nici un rezultat, s-a reintors in România.
Ieri, Jerry Gane a spus: „Sint in Bucuresti deoarece, pe ultima suta de metri, s-a interesat de mine o divizionara A din Capitala. Dupa toate probabilitatile, in aceasta seara (aseara - n.r.) voi avea un raspuns. Mai am o oferta din Elvetia, liga a doua, dar si de la FC Vaslui. Din pacate, eu am pierdut destul de multe oportunitati din România din cauza acelei stupide suspendari din campionatul intern pe zece etape! E bine cind se termina cu bine, dar trei luni am fost foarte incurcat“. Chiar daca nu i-a rostit numele, Gane a lasat sa se inteleaga ca Dinel Staicu este cel care l-a indeparat de la Universitatea: „Daca m-ar fi dorit cu adevarat, ramineam la Craiova! Conducerea clubului a dorit mai mult banii decit pe mine sau cel putin asa a lasat sa se inteleaga. Cum va spuneam, eu voi iubi toata viata Universitatea, chiar daca actuala conducere mi-a facut destul de mult rau prin aceasta suspendare. Doresc Universitatii numai bine!“
Aseara, Gane a semnat un contract pe un an cu Rapid.
PROSPORT
“Nu sînt încă terminat!”
Ionuţ Luţu îl va înfrunta sîmbătă pe antrenorul care l-a promovat la Ştiinţa, dar i-a şi provocat plecarea în urmă cu doi ani, după un scandal. Considerat de colegi şi antrenori drept cel mai în formă jucător al Universităţii în acest moment, Ionuţ Luţu vrea să-şi ia revanşa în faţa lui Sorin Cîrţu şi să aducă trei puncte echipei sale.
Sîmbătă, gruparea din Bănie, aflată pe ultima treaptă a clasamentului, îl va avea ca adversar pe Sorin Cîrţu, antrenorul care a adus ultimul event pentru Ştiinţa. Ionuţ Luţu, fotbalistul aciziţionat de la FC Naţional de Cîrţu, îl consideră pe Sorinaccio “tatăl său”, însă nu poate uita evenimentul din 22 mai 2003, cînd a fost îndepărtat de la echipă. După meciul din 17 mai 2003, de la Timişoara, dintre Poli şi Universitatea, scor 2-1, Sorin Cîrţu l-a exclus din lot pe Florin Mirea şi i-a administrat o corecţie lui Romulus Miclea în vestiar. Presa a descris întreaga poveste, motiv care l-a făcut pe Cîrţu să afirme că în formaţie “există un jeg care stropeşte tot ce se întîmplă la echipă”.
Iartă, dar nu uită
După două zile de la afirmaţie, Ionuţ Luţu şi-a reziliat contractul cu Universitatea, susţinînd că “în ultima vreme conducerea tehnică m-a marginalizat”. Luţu nu a uitat şi promite suporterilor craioveni că sîmbătă va demonstra că este un adevărat profesionist. “Pentru mine nea Sorin a fost ca un tată, dar nu pot să uit evenimentele din primăvara lui 2003. Am plecat atunci supărat şi cu gîndul că nu voi mai reveni, dar nu sînt genul de om care să poarte pică. Vreau ca sîmbătă să dau gol şi să-l înving pe Sorin Cîrţu. Nu este o răzbunare, ci voinţa de a demonstra că Ionuţ Luţu nu este un fotbalist terminat”, a declarat Luţu.
Reprofilat în bandă
După plecarea lui Mircea Rednic, antrenorul Pavel Badea l-a mutat pe Ionuţ Luţu în banda stîngă, considerînd că pe respectivul post dă cel mai bun randament. “Eu mă simt bine pe stînga şi-mi convine mai mult postul. La mine nu e problemă, că pot juca pe orice post, mai puţin portar”, a încheiat Hagi Luţu.
Prezentare de jucători
Înainte cu trei zile de partida cu FC Argeş, conducerea Universităţii Craiova va prezenta astăzi achiziţiile Valeriu Răchită (foto), Edu Magri, Marquinhos, Borislav Stevanovici şi Jane Gavalovski. Cei cinci vor fi prezentaţi în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc la sediul clubului, la ora 12:00. În altă ordine de idei, portarul Alexandre Negri este aşteptat astăzi în cantonamentul din Lunca Jiului. (Cristi STĂNCESCU) narcis.drejan@prosport.ro
george.paunescu@prosport.ro |
|