Ciudateniile tranzitiei: Bolsevizarea Rapidului

Stiinta · Site Admin

Clubul Rapid Bucuresti a fost infiintat in anul 1923 si este unul din cluburile de traditie din fotbalul romanesc. Este probabil cel mai indragit club bucurestean, de-a lungul timpului jucatori de marca imbracand tricoul visiniu.
Rapidul a castigat 3 titluri de campioana, primul abia in 1967. Inaintea ultimului razboi, fotbalul romanesc era dominat de Ripensia si Venus iar dupa razboi, incluzand prezentul, de echipele militarizate Dinamo si Steaua.
Rapidul ceferistilor nu a avut resurse sa domine competitia interna (exceptand Cupa Romaniei) niciodata, chiar mai mult, a jucat ani buni la matineu cu Dinamo Slatina sau Dunarea Calarasi.
Nici in perioada imediat "post-decembrista", giulestenii nu s-au remarcat in mod deosebit.
Asta pana cand clubul a fost preluat de Copos George, cel care, ca atatia miliardari ai prezentului, a "cladit" o avere pe spinarea unei...savarine (alti "fosti" au ca povesti fie un cauciuc, o piesa de mobila veche, una bucata matusa bogata, un bilet vandut la negru, o butelie, etc.).
Alaturi de utecistul cu simpatii dinamoviste, alti simpatizanti zglobii ai Internelor au pus si ei umarul la ridicarea Rapiduletului intre echipele "tari" de pe malurile Dambovitei. Amprenta decisiva i-a apartinut lui Mircea Lucescu, antrenor, si nu numai, versat si cu performante deosebite in campionatele asemanatoare celui romanesc (2-3 echipe mai rasarite si cu relatii super-beton). Lucescu a fost cel care a presat cele doua vechi cluburi bolsevice sa mai accepte un frate rosu mai tanar: Rapidul. Un frate mai tanar si mai nervos, in firma caruia si-au lustruit si isi mai lustruiesc freza ba un sef-marinar, un sef de vama sau un sef-impresar, pe langa politicieni de mana a doua si afaceristi "originali".
Rapidul nu a devenit un club mai puternic decat a fost vreodata prin politica curata a banului investit cu indemanare. A devenit mai rasarit prin politica specifica tranzitiei: a relatiilor la varf, a fundatiilor "nonprofit" cu iz dubios si a nevoii de minima diversificare la varf. Rapidul a pierdut traditia ridicarii unor jucatori proprii de valoare si imaginea de club simpatic si popular. A devenit un club cu relatii si in care este greu de stiut cat din banul public ia drumul fotbalului.
Rapid a crescut insa atat cat i-a fost permis de catre nucleul rosu dinamo-steaua. Dovada, titlurile continua sa mearga cu regularitatea cincinalelor ceausiste catre aceleasi doua cluburi militare.
"Ridicarea" Rapidului, ca si afacerea Poli-AEK sunt efecte in fotbal ale impartirii influentelor intre cei care, acum doua decenii, aveau o singura grija: cum sa serveasca mai bine fostul regim. Doar din acel regim isi trage seva mai toata "protipendada" romaneasca prezenta.