TitanGirl
|
| Moderator |

|
160874 Lei grei
Items |
| Aderat | 14 Nov 2004 | | Mesaje | 2647 | | Locatie | Houston |
|
|
|
 |
 |
 |
|
Judecătorii din Alba riscă excluderea din magistratură
de C. TOMA
Aparut in ziua de Luni 12 Februarie 2007
• Iulian Gâlcă, preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, recunoaşte gafa magistraţilor
Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, Iulian Gâlcă, a recunoscut faptul că magistraţii care au judecat în acelaşi timp atât contestaţia în anulare, cât şi recursul, judecând cauza pe fond fără să aibă dosarul cu probatoriul complet administrat de instanţa Tribunalului Dolj, au depăşit cadrul juridic. Apărătorii clubului craiovean au decis ieri să facă plângere la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi la Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) împotriva celor trei magistraţi, precizând că există suficiente motive care arată că acei trei judecători nu au fost imparţiali, favorizând SC EURO-EXPO Târgu Mureş.
După o conferinţă de presă susţinută în prezenţa preşedintelui CSM, judecătorul Anton Pandrea, ex-şeful Secţiei penale de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Iulian Gâlcă le-a declarat reporterilor “Ediţiei Speciale” că problema expusă este foarte complicată.
Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia: «Aveţi dreptate!»
Gâlcă a spus că nu este în măsură să se pronunţe administrativ asupra deciziei magistraţilor, dar a afirmat că partea vătămată trebuie să atace decizia pe alte căi extraordinare de atac. “Aveţi dreptate. Judecătorii care au judecat cauza au greşit, depăşind cadrul de procedură legală pe care-l permitea legea. Aceasta este o soluţie pe care nu o poate cineva critica, dar care trebuie atacată pe căi extraordinare. Problema asta e complicată peste tot. Sistemul este tributar legislaţiei deficitare. Oricum, judecătorii nu aveau voie să meargă mai departe, ci să se refere strict la judecarea contestaţiei în anulare”, a afirmat Iulian Gâlcă, preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia.
Plângeri la CSM şi DNA
Apărătorii clubului craiovean au decis să facă plângere la CSM şi la DNA împotriva celor trei magistraţi, precizând că se află în posesia unor date ce arată că aceştia nu au fost imparţiali, favorizând firma SC EURO-EXPO Târgu Mureş. “În primul rând că niciun magistrat cu capul pe umeri nu ar fi judecat o cauză fără dosar, aşa cum au făcut ei, iar, în al doilea rând, avem suficiente motive să ne adresăm atât CSM, cât şi DNA, pentru a verifica modul în care completul şi-a făcut datoria şi şi-a dovedit imparţialitatea”, a afirmat avocatul Dan Idita.
Universitatea Craiova parcă-i blestemată
În urmă cu un an, echipa de suflet a oltenilor a fost asaltată de nori negri, când magistratul Tamara Olteanu de la Tribunalul Dolj a decis, în acelaşi dosar între EURO-EXPO şi UNIVŞTIINŢA şi într-un mod cel puţin neprofesionist, dacă nu aberant, să admită acţiunea celor din Târgu Mureş şi să oblige societatea care administra clubul de fotbal la plata unor datorii restante, vechi de ani buni, şi care nu îi aparţineau. A fost nevoie ca magistraţii Curţii de Apel Craiova să repare acea greşeală a judecătoarei Olteanu.
Acum asistăm la acelaşi scenariu, dar cu alţi actori, la fel de năuci: magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia, care au luat o decizie la fel de aberantă, pe care acum alţi colegi de-ai lor au decis să o repare. Primul pas a fost făcut, prin admiterea ordonanţei preşedinţiale de suspendare a respectivei decizii.
Au suspendat decizia
Vineri, Curtea de Apel Alba Iulia a admis ordonanţa preşedinţială prin care a suspendat decizia ce obliga SC UNIVŞTIINŢA FOTBAL CRAIOVA SA la plata a peste şase miliarde de lei vechi societăţii EURO-EXPO SRL Târgu Mureş, până la soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de apărătorii clubului craiovean.
A doua dovadă că dosarul nu a fost la Alba Iulia
La solicitarea reporterilor “Ediţiei Speciale”, reprezentanţii Curţii de Apel Alba Iulia au pus la dispoziţia ziariştilor dosarul după care magistraţii au judecat atât contestaţia în anulare, cât şi cauza pe fond. Aşa cum am demonstrat anterior, când am arătat prin fotocopia remisă de Tribunalul Dolj că dosarul a zăcut la arhivele instanţei, la Alba Iulia nu au existat la dosar decât actele pentru soluţionarea contestaţiei în anulare. Nici vorbă de probatoriul complet pentru judecarea cauzei pe fond.
Dreptatea e de partea Ştiinţei
Admiterea ordonanţei preşedinţiale ce suspendă decizia luată de completul Curţii de Apel Alba Iulia, format din judecătorii Doina Hârceagă, Eugenia Florescu şi Gilica Oprescu, este o dovadă a faptului că dreptatea este de partea Ştiinţei. O astfel de suspendare se admite doar în cazuri speciale, când există motive serioase să se anuleze acea hotărâre. Admiterea suspendării creează, astfel, premisele unei decizii favorabile la contestaţia în anulare formulată de apărătorii clubului craiovean şi demonstrează, încă o dată, că adevărul e de partea Universităţii.
Hârceagă - un «elefant» printre magistraţi
Doina Hârceagă, una dintre cele trei judecătoare care au făcut parte din completul de judecată, este cunoscută în Alba Iulia drept unul dintre magistraţii care cad uşor la învoială dacă iese profit. Judecătoarea şi-a creat o adevărată “reţea” în justiţia locală, având doi băieţi avocaţi şi două nurori tot avocate. “Face parte din vechea gardă şi este unul dintre acei magistraţi cu mentalităţi comuniste şi înguste, care nu ştiu decât să facă orice pentru bunăstarea personală. Noroc cu judecătorii tineri, care au altă viziune, dar care, din păcate, sunt abia la judecătorii sau la tribunale”, au precizat surse din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia.
Excluderea sau retrogradarea
Pentru decizia aberantă, cei trei judecători riscă excluderea din magistratură. Aceasta este părerea specialiştilor pe care i-am contactat şi care, în cel mai bun caz, le dau celor trei judecătoare o singură alternativă pozitivă: retrogradarea la o instanţă inferioară de pe raza Curţii de Apel Alba Iulia. Adică un fel de retrogradare de la Curtea de Apel Craiova la judecătorii gen Segarcea şi Strehaia.
Sursa: Editie Speciala |
|