TitanGirl
|
| Moderator |
|
160874 Lei grei
Items
  |
| Aderat | 14 Nov 2004 | | Mesaje | 2647 | | Locatie | Houston |
|
|
|
 |
|
 |
|
«Universitatea Craiova? Dragoste şi speranţă, nu iubire, ci patimă»
de Mario MARILIO
Aparut in ziua de Sambata 19 August 2006
• Ciri Mayer, fan de-o viaţă al echipei de suflet a oltenilor
Subiectul acestei săptămâni din paginile “Ediţiei de Colecţie” este solistul şi totodată consilierul judeţean Constantin Ciri Mayer. El este foarte cunoscut în lumea sportului, fiind un apropiat al fostelor glorii ale Universităţii, mare fan al «Ştiinţei» şi totodată deţinătorul tricoului de joc al “Tunarului” Ion Oblemenco, cel original, pe care l-a primit de la regretatul fost jucător cu doar câteva luni înainte de decesul acestuia. Despre tricoul cu numărul 9 al “Tunarului”, Ciri Mayer spune că în urmă cu două săptămâni a avut o ofertă de 10.000 de euro, dar a refuzat-o. De ce? “Pentru că dacă tricoul lui Hagi, care este în viaţă, a costat 30.000 de euro, al lui Nelu nu are preţ”.
Îndrăgostit
Pentru mine nu este o iubire, ci patimă, adică o iubire dusă la paroxism, mistuitoare, care nu poate fi înlocuită cu nimic, indiferent cât de mari ar fi performanţele altor echipe. Pentru această iubire mă cert cu mai toate rudele şi prietenii mei, care îmi râd în nas atunci când aud de Universitatea.
Amintiri
Eu am fost junior la Ştiinţa exact când a promovat pe prima scenă fotbalistică a ţării. Îmi aduc aminte că la jocul de debut în Divizia A am fost copil de mingi pe stadionul Tineretului şi am stat pe zgură în genunchi. În faţa a 10.000 de fani care au umplut până la refuz stadionul, CCA ne-a învins cu 4-0.
Ciri Mayer este un nume cunoscut în lumea sportului, fiind şi un apropiat al fostelor glorii ale Ştiinţei.
Sportul este parte integrantă din viaţa lui Ciri Mayer, acesta fiind fotbalist la Universitatea şi Constructorul şi arbitru.
Domnule Ciri Mayer, sunteţi un fan înfocat al Universităţii.
Mare, mare fan, nu doar înfocat. Pentru mine nu este o iubire, ci patimă, adică o iubire dusă la paroxism, mistuitoare, care nu poate fi înlocuită cu nimic, indiferent cât de mari ar fi performanţele altor echipe. Pentru această iubire mă cert cu mai toate rudele şi prietenii mei, care îmi râd în nas atunci când aud de Universitatea. E treaba lor, eu îmi văd de ale mele şi gata.
Aţi avut o strânsă legătură cu fotbalul datorită faptului că sunteţi artist?
Nu! Sunt apropiat fotbalului prin dragostea insuflată de tatăl meu, Constantin Mayer, care m-a dus prima dată la stadion. Era prieten foarte bun cu nea Gică Scăeşteanu, care a fost primul meu antrenor de fotbal. Eram coleg de generaţie cu Donose şi Iulică Bălan. Eu am fost junior la Ştiinţa exact când a promovat pe prima scenă fotbalistică a ţării. Îmi aduc aminte că la jocul de debut în Divizia A am fost copil de mingi pe stadionul Tineretului şi am stat pe zgură în genunchi. În faţa a 10.000 de fani care au umplut până la refuz stadionul, CCA ne-a învins cu 4-0.
Aveţi ceva amintiri…
Am foarte multe, dar nu îmi vin acum în minte. Ar mai fi tot în acel an meciul cu Rapid, că tot joacă Universitatea mâine (n. r. – azi) în Giuleşti, când Onea a dat gol direct din corner.
Vorbind despre fotbalistul Ciri Mayer, ce ne puteţi spune?
Păi, am jucat la juniorii Ştiinţei până în ‘67, apoi m-am transferat la Constructorul, unde am fost golgheter, eram mijlocaş, şi mai toate golurile le-am reuşit din penaltiuri. Am fost chemat şi în selecţionata regională, cum era pe atunci. Apoi am mai jucat în echipa profesorilor de sport la nivel judeţean, dar din cauza accidentărilor m-am lăsat de tânăr. Apoi m-am apucat de cântat, că tot sport este şi ăsta, de fapt eram fotbalist şi cântăreţ în acelaşi timp - solist şi la chitară. Sportul însă nu l-am terminat atunci.
Păi, aţi antrenat sau…
Nu, am fost arbitru. Am avut categoria I, puteam fluiera până la Divizia C. Aici am să vă povestesc ceva. Terminasem şcoala de arbitri, dar încă nu primisem carnetul. Aveam 33 de ani, eu m-am apucat de treabă când alţii se lăsau. Glumesc. Ei bine, era un amical pe Tineretului, Universitatea – FC Olt, a fost 8-0 scorul. Era imediat după ce Cămătaru plecase la Dinamo. Acela a fost primul meu meci arbitrat. Preşedinte la Universitatea era Titi Deliu, iar antrenor “Rici” (n. r. – Mircea Rădulescu). Ei au forţat nota cu mine la centru pentru a mă lansa în arbitraj. Vreau să amintesc că la joc erau, cred, 10.000 de suporteri. Vă spun că atmosfera era foarte încordată, spărseseră fanii geamurile la club, dar a trecut totul. În primele zece minute Universitatea a marcat dintr-o poziţie de ofsaid, eu am validat golul. Imediat doi jucători de la FC Olt m-au înjurat şi am dat un roşu. Ştiţi cui? Celui mai bun fotbalist al lor, lui Eftimie. Nea Nicolae Ivan era secundul lui Gheorghe Constantin la ei şi a început să urle la mine. Atunci am iniţiat intrarea unui jucător în locul eliminatului, atunci când se juca o partidă amicală.
Numai arbitru?
Nu! Pot spune, chiar dacă unii vor susţine că mă laud singur, că am fost primul sponsor al Universităţii. Era în 1981, iar Craiova juca în cupă, la Piteşti, cu Sportul Studenţesc. Aveam bani foarte mulţi, nu mă pot plânge nici acum, dar pe vremea aceea era altceva. Le-am promis băieţilor 100 de lei la victorie, iar imediat după joc le-am dat banii. Singurii care nu i-au primit, motivând că nu pot să-i ia de la un prieten, au fost Cârţu şi Oblemenco.
Legat de viaţa sportivă mai aveţi ceva de spus?
Că în 1991 nea Cornel Stroe mi-a propus funcţia de vicepreşedinte, dar am refuzat. |
|
.
